În Satul Sălnița va avea loc sâmbătă, 11 iulie, cea de-a III-a ediție a evenimentului „Clacă de coasă”, o manifestare dedicată păstrării unei tradiții care a făcut parte, odinioară, din viața de zi cu zi a comunităților rurale. Inițiativa îi aparține preotului paroh care își propune să readucă în atenția localnicilor obiceiul muncii în comun și valorile solidarității.
„Coasa nu este doar o unealtă a gospodarului, ci și un simbol al hărniciei, al răbdării și al legăturii omului cu pământul. În sunetul ei ritmic se ascund amintirile dimineților de vară, când vecinii se adunau la lucru, își împărțeau osteneala, iar la sfârșitul zilei se bucurau împreună de roadele muncii. Fiecare brazdă cosită spune o poveste despre oameni care au înțeles că adevărata bogăție se clădește prin muncă, solidaritate și dragoste față de locurile natale”, menţionează organizatorii.
Claca va începe la ora 12:00. Participanții se vor întâlni în locul cunoscut de localnici drept „Pe Râtu’ Popii” iar cositul se va desfășura în zona „Pe Dâmb”.
La eveniment sunt așteptați localnici şi invitaţi de toate vârstele care doresc să ia parte la o zi în care munca se împletește cu bucuria revederii, voia bună și spiritul comunității. Pe lângă activitatea propriu-zisă de cosit, evenimentul își propune să readucă în prim-plan obiceiul clăcii, când oamenii din sat lucrau împreună și împărțeau atât munca, cât și bucuria întâlnirii.
Prin organizarea acestei manifestări, comunitatea din Sălnița dorește să contribuie la păstrarea și promovarea tradițiilor locale, oferind totodată tinerilor ocazia de a descoperi o îndeletnicire care a marcat generații întregi de gospodari.
MaramuresOnline.ro















