Deputatul Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș, a anunțat că a fost desemnat purtător de cuvânt al Partidului Național Liberal, funcție pe care o va exercita în echipa președintelui Ilie Bolojan.
Anunțul marchează o nouă etapă în parcursul politic al liderului liberal maramureșean, care a transmis că privește această responsabilitate cu onoare și asumare.
„De astăzi, o nouă provocare și responsabilitate. Sunt onorat să fac parte din echipa președintelui Ilie Bolojan, în calitate de purtător de cuvânt al Partidului Național Liberal. Mulțumesc președintelui și colegilor din Biroul Permanent Național al PNL pentru încredere și susținere”, a transmis deputatul Ionel Bogdan.
Numirea vine într-un moment important pentru Partidul Național Liberal, aflat sub conducerea lui Ilie Bolojan, într-o perioadă în care comunicarea publică și poziționarea politică a formațiunii au o miză majoră la nivel național.
Ionel Bogdan este deputat și președinte al PNL Maramureș, iar noua funcție îl plasează în prim-planul comunicării oficiale a partidului, într-un context politic în care mesajele transmise de conducerea PNL vor avea un rol esențial în relația cu electoratul, cu partenerii politici și cu opinia publică.
Dan Cristian COARDĂ















