Baia Sprie marchează o premieră importantă la nivel județean în domeniul colectării selective și al gestionării responsabile a deșeurilor. Astăzi a avut loc recepția Centrului de Colectare Selectivă situat pe strada George Coșbuc, în zona puțului 4, un proiect care va permite cetățenilor să predea gratuit deșeuri sortate pe categorii, aduse direct la centru.
Prin finalizarea acestui obiectiv, Baia Sprie devine prima localitate din Maramureș care a dus la bun sfârșit, cu succes, un proiect de tip CAV și, cel mai probabil, va fi și prima care îl va da efectiv în funcțiune. Odată cu recepționarea centrului, proiectul intră în etapa de dare în folosință, urmând ca în perioada următoare să fie anunțate programul de funcționare și regulamentul privind predarea deșeurilor.
Noul centru va completa sistemul de colectare existent la nivelul orașului și va prelua acele categorii de deșeuri care nu sunt colectate prin mecanismele curente. Cetățenii vor putea aduce aici deșeuri periculoase, textile, echipamente electrice de uz casnic, mobilier, anvelope, deșeuri metalice, moloz, precum și cadavre de animale, în condițiile care vor fi stabilite prin regulamentul de funcționare.
Valoarea totală a proiectului este de 3.830.914 lei, echivalentul a 778.720,20 euro. Finanțarea nerambursabilă a fost accesată prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, PNRR, program gestionat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Prin acest proiect a fost amenajată o platformă asfaltată destinată amplasării containerelor de deșeuri, circulației autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri, precum și accesului camioanelor care transportă sau ridică containerele. De asemenea, a fost realizată o platformă pavată pentru containerul administrativ și cel frigorific, suprafața totală amenajată fiind de 2.022 de metri pătrați.
Centrul include trei locuri de parcare pentru administrație, canalizare pentru colectarea apelor pluviale cu deversare în separatorul de hidrocarburi, o zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție pe o suprafață de 397 de metri pătrați, precum și o copertină pe structură metalică ușoară, destinată protejării containerelor deschise, cu o suprafață de 373,5 metri pătrați.
Amplasamentul a fost împrejmuit cu gard din panouri bordurate prinse pe stâlpi rectangulari din oțel, fiind prevăzut cu poartă de acces culisantă cu acționare manuală. Lungimea totală a împrejmuirii este de 186 de metri. În incintă au fost montați opt stâlpi cu corpuri de iluminat, patru camere de supraveghere, un paratrăsnet, panouri fotovoltaice împreună cu invertorul și tabloul de siguranțe.
În zona de acces principal a fost instalat un cântar carosabil pentru camioane, cu sarcină maximă de 50 de tone, iar spațiul administrativ a fost dotat cu echipamentele necesare operării acestuia: monitor, display, unitate de comandă, tastatură, mouse și imprimantă.
Pentru protecția mediului și buna funcționare a centrului, platforma carosabilă este prevăzută cu separator de hidrocarburi conectat la un bazin vidanjabil cu o capacitate de 10 metri cubi. Totodată, au fost montate o fosă septică de 10 metri cubi pentru grupurile sanitare și un bazin de apă nepotabilă, tot de 10 metri cubi, destinat alimentării acestora.
Pe platforma carosabilă au fost instalate containerele pentru deșeuri achiziționate de Ministerul Mediului și puse la dispoziția proiectului. Centrul dispune de containere pentru deșeuri din construcții, moloz, echipamente electrice și electronice mici, anvelope, obiecte de uz casnic, metal, sticlă, lemn și mobilier, deșeuri de grădină, deșeuri periculoase, precum și de trei prescontainere, un container frigorific și un container cu funcțiune de birou.
Finalizarea Centrului de Colectare Selectivă reprezintă un pas important pentru Baia Sprie în direcția unei administrări moderne a deșeurilor și a creșterii gradului de responsabilitate civică. Punerea în funcțiune a centrului va oferi locuitorilor o soluție concretă, gratuită și organizată pentru predarea deșeurilor care, până acum, erau dificil de gestionat în cadrul sistemului obișnuit de colectare.
Dan Cristian COARDĂ















