Vipere semnalate pe traseele din zona Creasta Cocoșului. Jandarmii montani recomandă prudență turiștilor

1 minute de citit
- Publicitate -

Jandarmii montani din cadrul Jandarmeria Maramureș au transmis un apel de informare și prevenție după ce, în cursul după-amiezii de ieri, a fost semnalată prezența unei vipere într-o zonă înaltă de pe traseele montane care duc spre Creasta Cocoșului.

Autoritățile atrag atenția turiștilor care aleg această rută să manifeste prudență sporită și să respecte câteva reguli esențiale de siguranță pe munte. Este recomandată parcurgerea atentă a traseelor, purtarea echipamentului adecvat – în special încălțăminte de munte și pantaloni lungi – precum și utilizarea bețelor de trekking.

De asemenea, jandarmii montani sfătuiesc turiștii să facă zgomot în timpul deplasării, pentru a semnala prezența și a evita surprinderea reptilelor, precum și să fie atenți la locurile în care se așază sau se odihnesc, verificând zona înainte.

Reprezentanții instituției subliniază că viperele nu atacă decât dacă se simt amenințate, iar în mod normal se retrag din calea oamenilor atunci când percep zgomot sau vibrații. În cazul în care este observată o viperă, turiștii sunt sfătuiți să nu încerce să o alunge sau să o lovească, ci să se îndepărteze calm și să evite zona.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut