Consiliul Local Baia Mare urmează să dezbată și să voteze un proiect de hotărâre privind amplasarea unui concept artistic cu rol educativ și turistic: „Macheta tactilă din bronz a orașului Baia Mare (zona istorică)”, care ar urma să fie instalată în Piața Libertății.
Inițiativa prevede realizarea unei reprezentări tridimensionale din bronz a zonei istorice a orașului, menită să ofere atât localnicilor, cât și turiștilor, o perspectivă detaliată asupra centrului vechi.
Potrivit proiectului de hotărâre, amplasamentul ales este în Piața Libertății, pe un teren aflat în proprietatea publică a Baia Mare.
Municipiul va asigura din bugetul local fondurile necesare pentru realizarea și achiziția conceptului artistic, cu respectarea legislației privind achizițiile publice.
De asemenea, execuția și amplasarea efectivă vor fi realizate doar după obținerea avizelor și acordurilor necesare, conform reglementărilor privind monumentele de for public și protecția patrimoniului.
După finalizare, macheta tactilă va fi inclusă în patrimoniul orașului Baia Mare, devenind un obiect de interes public cu rol cultural și educativ, inclusiv pentru persoanele cu deficiențe de vedere, pentru care astfel de instalații sunt concepute ca instrumente de accesibilizare a spațiului urban istoric.
MaramuresOnline.ro















