La invitația Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, sâmbătă, 23 mai, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, însoțiți de o Delegație Eparhială, vor sluji în sobor de Ierarhi cu ocazia sfințirii Catedralei Episcopale a românilor ortodocși din Madrid.
Hramul Catedralei Ortodoxe Române din Madrid este „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” iar lucrările de pictură, sunt realizate cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
















