Țara Lăpușului a fost reprezentată cu cinste de grupul tradițional „Zestrea” din Rogoz, alături de preotul Ioan Hojda la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 25 de ani de misiune ortodoxă românească în Spania, desfășurat la Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Figueres, Pont de Molins, în prezența Sandrei Gătejeanu Gheorghe, consulul general al României la Barcelona.
Manifestările aniversare s-au desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, alături de reprezentanți ai comunității românești, clerici și invitați.
„Evenimentul a evidențiat rolul important pe care parohia și comunitatea românească îl au în păstrarea identității spirituale, culturale și lingvistice românești în Regatul Spaniei, precum și contribuția acestora la consolidarea solidarității și coeziunii comunitare.
Felicitări părintelui paroh Laurențiu Rezeanu, Consiliului parohial și tuturor credincioșilor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea și continuitatea acestei comunități”, precizează Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Târgu Lăpuș.
















