Rezultatele CS Știința Electro Sistem Baia Mare la Campionatele Naționale de la Baia Sprie

4 minute de citit
- Publicitate -

Sportivii CS Știința Electro Sistem Baia Mare au avut o evoluție foarte bună la competițiile naționale de orientare desfășurate în perioada 8-10 mai 2026, în zona Baia Sprie. Evenimentul a inclus Campionatul Național de Ștafetă, cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Sprint Urban și Campionatul Național pe Echipe, reunind la start cele mai importante cluburi de orientare din România.

Clubul băimărean a participat la toate probele cu un lot complet și a reușit să obțină mai multe clasări pe podium, confirmând nivelul bun de pregătire al sportivilor la începutul sezonului competițional 2026. Rezultatele au venit atât la categoriile de juniori, cât și la cele de seniori și masters, într-un cadru competitiv puternic, desfășurat concomitent cu ediția a 55-a a Trofeului Maramureș.

În cadrul Campionatului Național de Ștafetă, desfășurat vineri, echipa feminină de elită a clubului a reușit una dintre cele mai importante performanțe ale competiției. Ștafeta formată din Antonia Man, Anca Tetișan și Alexandra Roman s-a clasat pe primul loc la categoria F21, apărându-și astfel titlul național cucerit anul trecut. Tot la ștafetă, Vivien Danci, Alexandra Handro și Zsofia Uglar au obținut locul al doilea la categoria F14, în timp ce Cătălin Vădean, Ștefan Biro și Mihai Tîntar au urcat pe treapta a treia a podiumului la M21. De asemenea, reprezentanța Maramureșului de la categoria M120, din care au făcut parte Istvan Sebestyen și Cristian Handro, alături de Zoltan Toth, a obținut locul al treilea.

Sâmbătă după-amiază, orașul Baia Sprie a găzduit cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Sprint Urban. Traseele au propus sportivilor intrări și ieșiri delicate din posturi, oferind o etapă tehnică și spectaculoasă. Pentru CS Știința Electro Sistem Baia Mare, Mihai Tîntar s-a clasat pe locul al doilea la categoria M21, reușind totodată să își mențină victoria în clasamentul general. Zsofia Uglar a ocupat locul al doilea la W12, iar Vladimir Savu s-a clasat pe locul al treilea la M10.

Competiția a continuat sâmbătă și duminică prin Campionatul Național pe Echipe, unde clasamentul a fost stabilit prin cumularea timpilor a doi sportivi pe parcursul a două etape. Zonele tehnice și dificile din pădurea aflată în apropierea localității Tăuții de Sus au testat abilitățile concurenților, iar sportivii clubului băimărean au reușit noi clasări importante. Alexandra Roman și Andreea Manu au ocupat locul al doilea la F21, Istvan Sebestyen și Cristian Handro s-au clasat pe locul al doilea la M35, Cristian Manu și Luca Lenard au obținut locul al treilea la M18, iar Zsofia Uglar și Alexandra Handro au încheiat pe locul al treilea la F12. De asemenea, merită menționat locul al patrulea obținut la categoria de elită M21 de Mihai Tîntar și Ștefan Biro.

Participarea la aceste campionate reprezintă o etapă importantă în programul de pregătire al sportivilor CS Știința Electro Sistem Baia Mare pentru sezonul competițional 2026. Rezultatele obținute la Baia Sprie confirmă potențialul lotului și oferă perspective bune pentru următoarele concursuri naționale.

Reprezentanții clubului au transmis mulțumiri sponsorilor, grupului de firme Electro Sistem prin Blasko Ștefan, precum și echipei tehnice, pentru sprijinul acordat în pregătirea sportivilor.

Dan Cristian COARDĂ

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut