Cardurile de carburant pentru persoanele cu dizabilități pot fi ridicate și de la primăriile de domiciliu

2 minute de citit
Stație PECO
- Publicitate -

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș informează persoanele cu dizabilități că eliberarea cardurilor de carburant se realizează, în mod obișnuit, prin intermediul structurilor proprii din teritoriu, respectiv:

  • Municipiul Baia Mare – sediul DGASPC Maramureș – Protecția Persoanei Adulte, str. Victor Babeș nr. 54;
  • Municipiul Sighetu Marmației – Centrul de Primire în Regim de Urgență, str. Dragoș Vodă nr. 39.

„Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor și pentru a reduce necesitatea deplasărilor pe distanțe lungi, în special pentru persoanele care locuiesc departe de aceste municipii, DGASPC Maramureș, cu sprijinul unităților administrativ-teritoriale, transmite cardurile de carburant către primăriile de domiciliu.

Astfel, beneficiarii pot ridica aceste carduri de la primăria de domiciliu, după primirea mesajului SMS care confirmă alimentarea cardului cu suma aferentă, stabilită în funcție de gradul de handicap.

În acest context, recomandăm persoanelor cu dizabilități care au depus cereri pentru acordarea bonurilor valorice pe suport electronic (card de carburant) și au primit mesajul SMS de confirmare a alimentării să ia legătura cu primăria de domiciliu, pentru a verifica dacă respectivul card a fost recepționat și poate fi ridicat.

Pentru ridicarea cardului este necesară prezentarea actului de identitate al persoanei cu handicap, în original, sau, după caz, certificatul de naștere al copilului”, arată DGASPC.

Persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuității la transportul interurban (bilete de călătorie valabile atât pe tren, cât și pe autobuz) sau pentru acordarea bonurilor valorice pe suport electronic (card de carburant), utilizabile pentru alimentarea cu carburant sau energie electrică, în limita sumei de 1.500 lei/an pentru persoanele cu handicap grav și 750 lei/an pentru persoanele cu handicap accentuat.

Formularele tipizate sunt disponibile la Compartimentul Evidență și Plată Prestații Sociale din cadrul DGASPC Maramureș, Baia Mare, str. Victor Babeș nr. 54 și online, pe site-ul instituției: https://dgaspcmm.ro/informatii-de-interes-public/formulare-tip.html.

Programul de lucru cu publicul este:

  • luni, marți, miercuri: 09:00 – 12:00
  • joi: 12:00 – 16:00

Documentele pot fi transmise și în format electronic, la adresa de e-mail: prestatii@dgaspcmm.ro.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut