Municipalitatea băimăreană anunță prelungirea termenului pentru desfășurarea lucrărilor pe strada Victoriei, pe tronsonul cuprins între bulevardul Nicolae Bălcescu și strada Iuliu Maniu, până la data de 22 mai 2026.
Solicitarea a fost făcută de SC VITAL SA, iar autoritățile locale precizează că măsura este necesară pentru continuarea lucrărilor aflate deja în desfășurare, dar și pentru finalizarea acestora în condiții optime. Intervențiile vizează infrastructura din zonă și fac parte dintr-un program mai amplu de modernizare, menit să îmbunătățească atât rețeaua utilitară, cât și condițiile de trafic.
Pe durata prelungirii, cetățenii sunt rugați să manifeste înțelegere față de eventualele restricții de circulație și disconfortul creat, acestea fiind inevitabile în contextul lucrărilor. Reprezentanții municipalității dau asigurări că proiectul este monitorizat constant, iar finalizarea acestuia rămâne o prioritate.
Dan Cristian COARDĂ


