Orașul Sighetu Marmației se pregătește să marcheze un moment istoric de referință: 700 de ani de la prima atestare documentară. Între 14 și 17 mai, comunitatea va celebra jubileul printr-un amplu program de evenimente culturale, solemne și dedicate tuturor generațiilor, menite să onoreze trecutul și să privească spre viitor cu încredere și unitate.
„Anul acesta, orașul nostru marchează un moment de o aleasă însemnătate: 700 de ani de la prima sa atestare documentară. Șapte secole de istorie vie, de demnitate, de credință și de continuitate, în care Sighetu Marmației a crescut prin oameni, prin valori și prin spiritul său aparte.
Între 14 și 17 Mai vom celebra acest jubileu așa cum se cuvine unui oraș cu o moștenire atât de bogată și cu o comunitate atât de puternică. Vom aduce împreună momente solemne, manifestări culturale și evenimente dedicate tuturor generațiilor, pentru a onora trecutul, a prețui prezentul și a privi cu încredere spre viitor.
Această aniversare nu este doar o filă de istorie, ci o mărturie a continuității noastre. Este prilejul de a ne aduce aminte de înaintașii care au clădit Sighetul, de a le mulțumi și de a duce mai departe moștenirea lăsată de ei”, a spus primarul Vasile Moldovan.
MaramuresOnline.ro


