Performanță remarcabilă pentru sportul băimărean. Sportivul Iuliu-Victor Grec, reprezentant al Clubului Sportiv Municipal Baia Mare, a obținut titlul de campion național la categoria M40, în cadrul Campionatului Național de Cros Masters, desfășurat în data de 5 aprilie 2026, la baza sportivă din localitatea Cocorăștii Mislii, județul Prahova.
Competiția a reunit sportivi din întreaga țară și a fost structurată în două probe distincte: o cursă de 6 kilometri dedicată categoriilor de vârstă +70 și o cursă de 8 kilometri pentru categoriile sub 70 de ani. În această din urmă probă s-a impus și sportivul băimărean, demonstrând o formă excelentă și o pregătire solidă.
Traseul nu a fost deloc unul ușor. Organizatorii au pregătit un parcurs autentic de cros, cu porțiuni de macadam, zone cu noroi și chiar sectoare cu apă, punând la încercare rezistența și tehnica participanților.
Evenimentul a fost apreciat pentru organizarea impecabilă, de la implicarea voluntarilor și punctele de rehidratare, până la serviciile de recuperare și masa caldă oferită sportivilor la finalul competiției. Organizarea a fost asigurată de Gheorghe Boboc, din partea reprezentanților locali, și Gabriel Brănișteanu, reprezentant al Comisiei Masters din cadrul Federației Române de Atletism.
Victoria obținută de Iuliu-Victor Grec confirmă încă o dată nivelul ridicat al sportivilor din Baia Mare și continuitatea performanțelor la nivel național.
Felicitări Iuliu!
Dan Cristian COARDĂ – MaramuresOnline.ro



