Sub egida Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, proiectul „Hub-ul Învățătorilor” a continuat seria activităților de formare practică cu un nou atelier dedicat învățământului primar. Activitatea intitulată „Îmblânzirea lecturii: Jocuri de atenție pentru minți curioase și tehnici de ascultare activă inspirate de Micul Prinț” a reunit studente ale facultății de profil și învățători.
„Atelierul a fost coordonat de doamnele prof. înv. primar Clara Jurj și prof. înv. primar Covaci Loredana Catalina, propunându-și ca obiectiv general dezvoltarea competențelor participanților în proiectarea jocurilor de literație. Dincolo de aspectul recreativ, formarea a pus accent pe transformarea jocului didactic într-un demers pedagogic riguros, cu o arhitectură clară”, precizează ISJ Maramureș.
Printre competențele vizate s-au numărat:
- Explicarea rolului atenției și al ascultării active în procesul complex de literație;
- Proiectarea de instrumente de învățare eficiente, adaptate nevoilor specifice ale elevilor din ciclul primar;
- Aplicarea practică a unor tehnici de înțelegere a textului, prin metode interactive.
În partea aplicativă a atelierului, participanții au experimentat jocuri senzoriale și de memorie vizuală, precum și tehnici de activare a atenției auditive prin exerciții de tip „Cuvântul-cheie”.
„Un punct de interes major l-a reprezentat secțiunea dedicată caligramelor, unde s-a demonstrat modul în care creativitatea vizuală se poate îmbina cu cea lingvistică pentru a stimula interesul elevilor pentru textul scris. De asemenea, activități precum „Cartografierea aventurii cunoașterii” sau „Găsește comoara” au oferit modele de analiză de text și ordonare cronologică într-o manieră captivantă.
Prin acest tip de ateliere, Hub-ul Învățătorilor își reconfirmă rolul de spațiu de învățare colaborativă, unde experiența facilitatorilor oferă generațiilor de la început de drum resursele necesare pentru a construi lecții cu sens și impact”, completează ISJ.


