Expoziție la Arad: Tradițiile pascale din Maramureș, aduse în prim-plan prin „Rânduiala Paștelui în satul maramureșean”

3 minute de citit
- Publicitate -

Joi, 26 martie, la Complexul Muzeal Arad s-a deschis expoziția „Rânduiala Paștelui în satul maramureșean”, în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, un demers muzeal ce își propune să aducă în atenția publicului frumusețea, complexitatea și profunzimea tradițiilor pascale din comunitățile rurale ale Maramureșului.

Vernisajul a avut loc în prezența managerului Muzeului Maramureșan din Sighetu Marmației, dr. Mirela Barz și a conducerii Complexului Muzeal Arad: dr. Sorin Bulboacă, manager și Bogdan Blaga, director adjunct.

„La evenimentul organizat la muzeu au participat la atelierul demonstrativ de împistrit ouă elevii colegiului de artă ”Sabin Drăgoi” din Arad (prof. Adriana Florea) care au beneficiat de o prezentare a expoziției de etnografie care evocă Săptămâna Patimilor, dinaintea sărbătorilor pascale în Maramureș.

Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației: „Dedicată celei mai importante sărbători a creștinătății – Învierea Domnului – expoziția invită vizitatorii într-o incursiune sensibilă în universul spiritual și cotidian al satului tradițional, acolo unde pregătirile pentru Paști reprezentau un adevărat ritual colectiv, transmis din generație în generație.

Expoziția reconstituie atmosfera specifică Săptămânii Mari, perioadă încărcată de semnificații religioase și practici ritualice menite să aducă purificare, echilibru și bunăstare în gospodărie și în viața familiei. Publicul va putea descoperi modul în care interiorul casei tradiționale era pregătit pentru sărbătoare, prin împodobirea icoanelor, expunerea celor mai frumoase țesături și organizarea spațiului domestic într-o manieră profund simbolică.

Prin intermediul patrimoniului muzeal expus (textile, ceramică, mobilier țărănesc, obiecte de cult și icoane pe sticlă) sunt ilustrate atât dimensiunea religioasă, cât și cea socială a sărbătorii. Un loc special îl ocupă ouăle roșii și cele încondeiate, simboluri esențiale ale Paștelui, alături de reprezentări ale meselor rituale, fie ele familiale sau dedicate cultului morților.

Expoziția aduce în prim-plan și o serie de obiceiuri și credințe specifice zonei, cum ar fi spălatul ritual cu apă „neîncepută”, conturând o imagine autentică a unei comunități în care sacrul și cotidianul coexistau armonios.
De asemenea, vizitatorii vor putea admira icoane realizate în celebrul centru de la Nicula, fotografii de arhivă ce surprind atmosfera sărbătorii în diverse localități maramureșene și texte explicative care completează experiența expozițională prin informații despre tradiții, simboluri și legende locale.”

Prin această expoziție, Complexul Muzeal Arad și Muzeul Maramureșan își propun nu doar să valorifice patrimoniul cultural, ci și să ofere publicului o experiență de (re)descoperire a identității și spiritualității tradiționale, într-un context contemporan”, arată Complexul Muzeal Arad.

Expoziția „RÂNDUIALA PAȘTELUI ÎN SATUL MARAMUREȘEAN” este deschisă la Complexul Muzeal Arad (Palatul Cultural – Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) până duminică, 3 mai 2026.

PROGRAM DE VIZITARE:

Marți – Duminică:
09.00 – 17.00 (ultima intrare: ora 16.30)

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut