Municipiul Baia Mare anunță instituirea unor restricții importante de circulație în perioada 27 – 29 martie 2026, în contextul desfășurării evenimentului „Raliul Maramureșului”, etapa I din cadrul Campionatului Național de Raliuri. Măsurile au fost aprobate la solicitarea Asociației Club Sportiv „Dr. Brown’s” și vizează mai multe zone centrale ale orașului.
Autoritățile locale precizează că încă din data de 26 martie, începând cu ora 18:00, Poliția Locală va demara acțiuni de eliberare a parcărilor din zona în care va fi organizat evenimentul. Această măsură este necesară pentru amenajarea infrastructurii specifice raliului.
În perioada 27 – 29 martie, între orele 10:00 și 22:00, parcarea din Piața Libertății va fi complet închisă, urmând să fie utilizată ca parc service, dar și pentru organizarea startului festiv al competiției. Șoferii sunt sfătuiți să evite zona și să utilizeze parcările alternative din apropiere.
Cele mai importante restricții de circulație vor fi instituite în intervalul 27/28 martie, între orele 16:30 și 02:00, când vor fi închise traficului mai multe artere importante pentru desfășurarea probei Super Speciale. Este vorba despre strada Gheorghe Șincai și Podul Viilor, precum și străzile adiacente Tineretului, Șteampului, Teatrului, Andrei Mureșanu și Nicolae Titulescu. Restricțiile vor fi aplicate pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu străzile Șteampului și Monetăriei până în Piața Revoluției.
De asemenea, organizatorii vor utiliza, în data de 27 martie, parcările publice din zona străzii Gheorghe Șincai, inclusiv parcarea BRD, pentru buna desfășurare a evenimentului.
Reprezentanții Primăriei Baia Mare fac apel la înțelegerea cetățenilor și recomandă evitarea zonelor afectate, precum și respectarea semnalizării rutiere temporare și a indicațiilor forțelor de ordine. Evenimentul promite să aducă un plus de spectacol și adrenalină în oraș, fiind unul dintre cele mai așteptate din calendarul automobilistic național.
MaramuresOnline.ro

