Unul din conceptele actuale care pare a fi tot mai greu de îndeplinit – deși, cel puțin declarativ, acesta se dorește – este acordul. De la lideri lumii la oamenii de lângă noi, de la relațiile umane pe care le experimentăm în viața de zi cu zi și până la securizarea unui termen – mediu sau lung – la care să ne putem raporta cu o oarecare previzibilitate, acordul este absolut necesar, dar, din nefericire, tot mai precar. Mergând la rădăcina lui – așa cum ar trebui să facem cu orice gest sau acțiune care pare că nu mai intră în peisajul armonic al unei normalități -, este evident că elementul esențial de la baza acordului a fost neglijat. Pentru că acordul vine de la cord, înțelegerea vine din inimă. Nu poți rezona cu cineva dacă nu ești pe acceași frecvență cu el, dacă nu te acordezi la reperul unei normalități, la gama sunetelor corecte, armonice, plăcute. Pe placul inimii este o noțiune pe care trebuie să o avem dacă dorim ca, la sfârșitul zilei, să avem înțelegerea lucrurilor și o înțelegere a lucrurilor. Inima și liniștirea ei (bucuria ei, plăcerea ei) este scopul pentru care gesturile noastre din comunitate trebuie să conveargă. Unul din imperativele kantiene, acționează în așa fel încât maxima voinței tale să deservească oricând unei mobilizări generale, putând deveni o lege universală, este un deziderat ce nu trebuie să râmână la stadiul de slogan, ci de realitate pe placul inimii. O acordare la cord, esențială pentru acord.
Pentru a cânta corect, instrumentele muzicale – în mare măsură cele cu coarde – trebuie frecvent acordate. Nu poți face parte dintr-o orchestră, să ții ritmul sau melodia, dacă nu ți-ai acordat instrumentul la gama corectă. Cu toate acestea, instrumentul care nu necesită acordare – iar acest lucru se datorează, poate nu întâmplător formei lui – este acordeonul. Prin structura lui, fiind și unul din puținele instrumente care își modifică volumul în timpul performării, acordeonul poate fi catalogat ca un mijloc de protecție a cordului, o platoșă mobilă pentru inimă. În funcție de bătăile inimii și de rirmul respirației, acordeonul inspiră și expiră note muzicale, iar toată această mișcare a lui are loc, ca poziționare corporală, în jurul inimii. Este, pe de altă parte, și singurul instrument care protejează sanctuarul inimii din geografia corpului omenesc – și de aici provine, probabil, și denumirea lui.
Pentru a atinge o țintă, săgeata care țâșnește din arc are nevoie de propulsie. În funcție de cât e arcul mai bine făcut, săgeata are mai multe șanse să atingă ținta și scopul. Însă, pentru ca ea să poată fi lansată, este absolută nevoie ca arcul să fie bine încordat. O încordare puternică în paralel cu o ochire prealabilă este esențială pentru un rezultat eficient. Mâna care întinde coarda arcului, pentru ca acesta să fie pus în valoare la capacitatea lui maximă, trebuie să fie lipită de cord. Cele două degete care fixează săgeata trebuie completate fără drept de apel cu degetul mare, care trebuie să se sprijine pe inimă, pentru ca încordarea să fie totală.
Un alt ingredient care face arcul încordat, instrumentul acordat sau acordul dat este timpul. Pentru orice relație trebuie să ne acordăm timp, altfel ea nu poate constitui o curgere armonică, melodică, a unor înțelegeri din inimă. A unor acorduri din cord.
MaramuresOnline.ro