Pași importanți pentru viitorul copiilor din Maramureș, în cadrul proiectului județean pentru dezvoltarea literației timpurii ,,Învățare pentru toți în județul Maramureș”. Ultimele două săptămâni au fost un adevărat maraton al bucuriei și al planificării corecte în școlile pilot.
„Am parcurs un drum plin de energie, de la Șomcuta Mare (unde Caravana Lecturii a adus zâmbete pe chipurile celor mici), până la Finteușu Mic, Suciu de Sus și, astăzi, la Sat Șugatag.
Ce am realizat împreună în această perioadă?
Am evaluat competențele de literație pentru copiii din grupele mari și clasele pregătitoare, ca să știm exact cum să îi sprijinim pe fiecare în parte.
Am susținut ore de lectură model, demonstrând cum materialele primite prin proiect și metodele moderne pot transforma cititul într-o aventură, lăsând la o parte „tradiționalul” rigid.
Am unit forțele: ne-am așezat la masă – educatori, învățători, directori și părinți – pentru a stabili planuri de acțiune clare. Ne-a bucurat enorm să vedem și colegii de la grupele mijlocii și clasele a IV-a pregătindu-se să intre în proiect din toamnă.
Am vorbit cu părinții despre cât de important este să îi trimită pe cei mici zilnic la școală și să citească împreună acasă, punând astfel bazele succesului lor de mai târziu.
Viziunea noastră este clară: vrem ca toți copiii din județ să beneficieze de o educație de calitate și să stăpânească tainele cititului până la finalul clasei a IV-a”, arată Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.


