La Centrul Caspev din cadrul Direcției de Asistență Socială Baia Mare a avut loc o emoționantă activitate intergenerațională alături de elevii clasei a VI-a de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, coordonați de diriginta Claudia Petrescu.
„Timp de câteva ore, senioarele băimărene le-au împărtășit copiilor povești și lecții despre cultivarea pământului, confecționarea hainelor și pregătirea bucatelor tradiționale, prezentându-le obiecte de altădată precum covata, fusul sau războiul de țesut.
Întâlnirea s-a încheiat într-o notă dulce, cu pregătirea și degustarea unor gogoși tradiționale, realizate împreună, într-o atmosferă caldă și plină de bucurie”, arată Direcția de Asistență Socială Baia Mare.



