Handbalul românesc se confruntă cu o realitate dură, despre care se vorbește prea rar și, din păcate, se face și mai puțin. În fiecare an, aproximativ 90% dintre juniorii care termină perioada de formare renunță la sport. Nu pentru că nu ar mai avea talent, nu pentru că nu ar mai avea dorință sau potențial, ci pentru că sistemul nu le mai oferă nicio șansă reală de continuitate.
Momentul în care un sportiv încheie junioratul ar trebui să fie începutul drumului spre performanță. Este perioada în care jucătorul începe să se maturizeze fizic, tactic și mental, perioada în care experiența acumulată în anii de formare ar trebui să fie valorificată. În România însă, pentru majoritatea tinerilor handbaliști, acest moment devine finalul drumului.
Cauza este una simplă și dureroasă în același timp. Lipsa unui Campionat Național de Tineret care să facă legătura între juniorat și nivelul seniorilor. În absența acestei competiții, mii de ore de antrenament, investiții și eforturi ajung să fie irosite. Sportivii termină junioratul și descoperă că nu mai au unde să joace, că nu există un cadru competițional în care să continue dezvoltarea lor sportivă.
Consecințele sunt dramatice. Doar în ultimul an, peste 700 de tineri handbaliști au dispărut din evidențele Federației Române de Handbal. În spatele acestei statistici se află ani de muncă, sacrificii făcute de copii, părinți și antrenori, dar și speranțe care se sting într-un sistem care nu reușește să le ofere continuitate.
Această problemă a fost semnalată de președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, care a atras din nou atenția asupra necesității existenței unui Campionat Național de Tineret. O astfel de competiție ar reprezenta veriga lipsă din structura handbalului românesc și ar oferi tinerilor jucători șansa de a face trecerea naturală către nivelul seniorilor.
În marile sisteme sportive europene, această etapă intermediară este esențială. Între juniorat și performanța la nivel înalt există o perioadă de dezvoltare în care sportivii trebuie să joace constant, să acumuleze experiență și să se pregătească pentru rigorile competiției de seniori. Fără această etapă, foarte puțini reușesc să facă pasul înainte.
În România, însă, această verigă lipsește. Tinerii handbaliști ajung să se lovească de o realitate în care locurile în echipele de seniori sunt limitate, iar competițiile care ar trebui să le ofere continuitate nu există sau nu sunt suficient de dezvoltate.
În același timp, handbalul românesc se confruntă cu un paradox evident. Campionatele interne sunt populate de jucători străini, multe cluburi funcționează aproape exclusiv din bani publici, iar aria de selecție pentru echipele naționale devine tot mai restrânsă. Ne plângem că sunt prea mulți străini în campionat și că nu mai avem suficiente opțiuni pentru loturile naționale, însă ignorăm faptul că sistemul pierde an de an generații întregi de sportivi români.
Handbalul nu poate exista fără o bază solidă. El se construiește piramidal, de jos în sus, cu copii și juniori bine pregătiți, cu antrenori competenți și cu competiții care să asigure continuitate. Fără această structură, performanța devine întâmplătoare, iar viitorul sportului rămâne fragil.
Campionatul Național de Tineret nu este un moft și nici o idee teoretică. Este o necesitate. Este spațiul în care tinerii handbaliști pot continua să joace, să crească și să se pregătească pentru nivelul seniorilor. Este etapa în care talentul se transformă în performanță.
Fără această competiție, handbalul românesc continuă să piardă anual majoritatea sportivilor pe care chiar el îi formează. Iar paradoxul devine cu atât mai dureros cu cât ajungem să aducem jucători din alte țări pentru a menține nivelul competițiilor interne, în timp ce generațiile noastre de tineri dispar din sistem.
Semnalul de alarmă tras de președintele FRH, Constantin Din, vine într-un moment în care handbalul românesc are nevoie de decizii curajoase și de o strategie coerentă pentru viitor. Pentru că dincolo de statistici se află sute de tineri care au crezut în acest sport și care meritau șansa de a merge mai departe.
Dacă sistemul nu va înțelege că performanța se construiește în timp, cu răbdare și cu grijă pentru generațiile tinere, atunci întrebarea nu va mai fi de ce pierdem 90% dintre juniori, ci cât timp va mai putea handbalul românesc să reziste fără propria bază de selecție.
Dan Cristian COARDĂ