Duminică, 1 martie 2026, prima din Postul Mare, a Ortodoxiei (a biruinței Sfintelor Icoane), Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, va avea loc tradiționala procesiune cu icoane în jurul Catedralei, unde, Ierarhii împreună cu soborul părinților slujitori și toți credincioșii prezenți vor înconjura lăcașul de cult.
„Amintim faptul că, în prima duminică a Postului Mare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis tradiționalul mesaj pastoral la Duminica Ortodoxiei, zi în care se rememorează biruința dreptei credințe în fața ereziei iconoclaste. De asemenea, prin aceasta se amintește și de colecta pentru Fondul Central Misionar și îndeamnă credincioșii să contribuie pentru susținerea activităților misionar-pastorale și social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române”, precizează Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.


