România traversează o perioadă în care confuzia pare să fi devenit politică de stat, iar incertitudinea este resimțită zilnic de fiecare cetățean. Nu vorbim doar despre întârzieri administrative sau despre dispute trecătoare, ci despre un climat general în care mesajele publice se contrazic, iar coerența decizională lipsește. Discuțiile din coaliție consumă agenda publică, însă pentru omul obișnuit ele nu mai au miză ideologică, ci doar consecințe financiare.
Viața de zi cu zi este tot mai apăsătoare. Prețurile din magazine cresc constant, motorina a trecut de 8,10 lei pe litru, iar facturile și cheltuielile curente pun presiune pe bugetele familiilor. Taxele și impozitele majorate la început de an au însemnat un efort suplimentar pentru mulți contribuabili, care au plătit mai mult fără să primească în schimb un sentiment de stabilitate sau de predictibilitate. Salariile nu țin pasul cu inflația, iar diferența dintre venituri și cheltuieli devine tot mai greu de acoperit.
Pe scena politică domină, în schimb, exercițiile de imagine. Opoziția lansează moțiuni și critici, însă fără să propună un proiect economic solid, fără simulări, fără soluții concrete care să ofere o alternativă credibilă. Puterea transmite mesaje amestecate și ajustează măsuri de la o săptămână la alta, ceea ce alimentează neîncrederea. Când regulile se schimbă rapid, iar explicațiile vin târziu, cetățeanul nu mai știe la ce să se aștepte.
Un exemplu clar este incoerența fiscală. După ce contribuabilii au achitat taxe majorate, apar anunțuri privind reduceri pentru anumite categorii, inclusiv pentru proprietarii de mașini hibride. Astfel de corecții selective, comunicate fragmentat, creează impresia unui sistem lipsit de viziune unitară. Omul simplu, care își ia informația din surse diferite și uneori contradictorii, nu mai înțelege care sunt regulile și cât de stabile vor rămâne acestea.
În paralel, cheltuielile publice rămân ridicate, iar împrumuturile externe sunt prezentate ca soluții de echilibrare. Fără reforme structurale și fără o eficientizare reală a aparatului administrativ, fiecare credit contractat astăzi devine o povară pentru anii următori. Economia are nevoie de predictibilitate și de investiții prioritizate, nu de improvizații succesive.
La nivel local, lucrurile sunt la fel de neclare. Administrațiile așteaptă decizii de la centru, proiectele sunt amânate, iar dezvoltarea comunităților intră într-o zonă de stagnare. În lipsa unei direcții ferme, nimeni nu își asumă riscuri, iar inițiativele rămân blocate în așteptarea unor clarificări care întârzie.
Dincolo de cifre și dispute politice rămâne starea de spirit a societății, o oboseală colectivă alimentată de scumpiri, instabilitate și lipsa unei perspective clare. România are nevoie de coerență, de responsabilitate și de decizii asumate, care să redea încrederea celor care muncesc și contribuie. Altfel, fiecare zi de incertitudine va adânci sentimentul că efortul este tot mai mare, iar speranța tot mai mică.
Dan Cristian COARDĂ