Anunț de interes publicprivind utilizarea celor 19 eco-insule digitalizate din Municipiul Baia Mare

3 minute de citit
- Publicitate -

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, începând cu data de 23 februarie 2026, vor fi operaționalizate 19 eco-insule digitalizate, conform listei de mai jos. Eco-insulele digitalizate pot fi utilizate doar cu cartelă sau prin aplicația mobilă (după activare). În perioada următoare, recipientele tradiționale vor fi eliminate de către operatorul de salubrizare, astfel încât depozitarea deșeurilor va fi posibilă doar în cadrul celor 19 eco-insule digitalizate.

Cetățenii care nu dețin cartelă sunt rugați să se prezinte la Serviciul de Utilități Publice din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare, str. Gheorghe Șincai nr. 37, pentru ridicarea acesteia. Cartelele se eliberează pe baza actului de identitate, iar la momentul ridicării cetățenii vor primi și codul necesar pentru activarea aplicației pe telefonul mobil, cod care permite utilizarea sistemului (deblocarea ușilor/cuvei).

Aplicația pentru telefon „Techbolide WeCollect” poate fi instalată atât pe telefoanele cu sistem de operare iOS, cât și pe cele cu Android, însă doar după obținerea cartelei fizice. În acel moment, veți primi din partea operatorului din cadrul Primăriei un cod de activare care vă oferă acces exclusiv la eco-insulele arondate locuinței dumneavoastră.

În cazul în care eco-insulele nu funcționează sau cartela afișează erori, cetățenii sunt rugați să apeleze Dispeceratul Poliției Locale Baia Mare, la numărul 0372 702 702.

Lista celor 19 eco-insule digitalizate operaționalizate

  1. STR. PIAȚA REVOLUȚIEI NR. 5 – ALEEA DACIA
  2. P-ȚA REVOLUȚIEI NR. 3 SPATE – TABERE ȘCOLARE
  3. BD. BUCUREȘTI NR. 26A – ARHIVE + BD. BUCUREȘTI NR. 24 – SPATE LIC. 6
  4. STR. CUZA VODĂ NR. 1 – I.R.U.C.
  5. STR. MOTORULUI NR. 1 – DORNA
  6. B-DUL BUCUREȘTI NR. 11A–11B – UNIVERSUL SPATE
  7. B-DUL REPUBLICII NR. 31 – CT
  8. STR. VICTORIEI NR. 92A – RFN SPATE
  9. STR. G. ENESCU – PARCARE
  10. STR. F. KÁROLY STAVILAR NR. 42–44
  11. STR. VICTORIEI NR. 54 – TISA SPATE
  12. STR. TURBINEI – INTERSECȚIE BĂII
  13. STR. V. LUCACIU NR. 8–8A – BIJUTERIE
  14. STR. OLTULUI NR. 12–14
  15. STR. LUMINIȘULUI NR. 1–3
  16. STR. BERZEI NR. 1
  17. STR. AGRICULTURII NR. 10
  18. STR. GH. ȘINCAI NR. 31
  19. STR. BOGDAN VODĂ NR. 5

Pași pentru utilizarea eco-insulelor digitalizate

  1. Apăsați butonul de activare.
  2. Scanați cartela (sau folosiți aplicația, dacă este activată).
  3. După validare, cuva se deblochează și poate fi acționată manual pentru depunerea deșeurilor.
  4. Închideți fanta/cuva după fiecare utilizare.
    • Atenție: ridicați mânerul și mențineți-l ridicat pe toată durata depunerii deșeurilor.

Mesaje/erori posibile afișate pe ecran

  • Card valid: cartela este activă, cuva se deblochează; se aprinde LED verde, confirmând depunerea reușită.
  • Card invalid: cartela este neautorizată pentru platforma respectivă; acces refuzat; se aprinde LED portocaliu.
  • Defecțiune tehnică: cuva nu se deschide din cauza unei probleme tehnice; se aprinde LED albastru.
  • Cuva/recipient plin: containerul este plin; acces refuzat; se aprinde LED roșu.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut