Cei mai buni elevi ai județului premiați de executivul Consiliului Județean Maramureș.

1 minute de citit
- Publicitate -
Pentru al treilea an consecutiv, cei mai buni elevi ai județului Maramureș, șefii Promoției 2023, absolvenți ai claselor a VIII-a și a XII-a, au fost premiați de executivul Consiliului Județean Maramureș.
”De la preluarea mandatului, am instituit obiceiul de a premia excelența în educație, indiferent de palierul pe care acesta apare; fie că e vorba de șefi de promoție, de medaliați ai olimpiadelor pe materii sau de performanța școlară din mediul rural. Convins că vor ajunge la colegii și universități de top, le-am spus absolvenților să poarte în suflet Maramureșul peste tot pe unde îi vor purta studiile. Și să nu uite că îi așteptăm să revină aici, că Maramureșul are nevoie de capacitatea lor, în scopul nostru comun de a dezvolta acest frumos colț de țară”, a transmis Ionel Bogdan în cadrul festivității de premiere, care a avut loc în curtea Palatului Administrativ din Baia Mare.
Anul acesta, 200 de elevi au fost premiați de către Consiliul Județean Maramureș.
Felicitări și mult succes tuturor!

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut