Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” organizează joi, 29 ianuarie, ora 17:00, vernisajul expoziției temporare „Viziuni la cotitură”, semnată de artistul vizual Reszegh Botond, curatoriată de Kinga German.
„Născut la Miercurea Ciuc, Reszegh Botond este artist vizual, cu o activitate internațională constantă în domeniul desenului, graficii și picturii. Este reprezentat de Yi Gallery New York, iar lucrările sale se regăsesc în colecții publice și private de prestigiu, precum Colecția Papei Francisc (Vatican), Colecția Prințului Albert II de Monaco, precum și în importante colecții muzeale din Europa și Statele Unite.
Expoziția reunește 43 de lucrări de grafică și pictură, care propun o reflecție intensă asupra condiției umane contemporane, a relației dintre om și mașină, a fragilității și a identității în contextul lumii de astăzi”, arată Muzeul Județean de Artă.
Perioada de vizitare este cuprinsă între 29 ianuarie și 8 martie 2026. Expoziția poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10:00–17:00, în sălile de expoziții temporare, situate pe Str. 1 Mai nr. 8, Baia Mare.
Foto: agentiadecarte.ro


