Bogdan Bob Rădulescu „Haurențiu”, invitat special la sărbătoarea Micii Uniri din Petrova

2 minute de citit
- Publicitate -

Ziua Unirii Principatelor Române, cunoscută drept „Mica Unire”, a fost celebrată vineri, 23 ianuarie 2026, într-un mod deosebit de frumos de către comunitatea din Petrova. Evenimentul a avut loc la Căminul Cultural „Adrian Dohotaru” din Petrova începând cu ora 13:00, și a reunit elevi, cadre didactice, invitați speciali și numeroși membri ai comunității locale.

Manifestarea a fost organizată de Asociația Maramureș Colț de Rai în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Alexandru Filipascu” Petrova și a avut ca scop marcarea unuia dintre cele mai importante momente din istoria națională, Unirea Principatelor Române din 1859.

Protagoniștii evenimentului au fost elevii Liceului „Alexandru Filipascu”, care au pregătit un program artistic și educativ dedicat spiritului de unitate, identității naționale și valorilor românești. Alături de aceștia, au participat și elevi invitați de la şcolile din Leordina, Crasna Vișeului, Valea Vișeului, contribuind la atmosfera de sărbătoare și solidaritate.

Un moment așteptat cu mare interes a fost prezența actorului Bogdan Rădulescu, cunoscut publicului larg pentru rolul său „Haurențiu” și pentru activitatea sa din cadrul „Epic Show”, care a fost invitatul special al evenimentului. Participarea sa a adus un plus de emoție și autenticitate, reușind să apropie tinerii de istorie printr-o abordare modernă, accesibilă și plină de umor inteligent.

Evenimentul s-a încheiat sub semnul unității, al respectului pentru istorie și al mândriei de a fi român.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut