Locuitorii din satele Recea și Săsar vor rămâne temporar fără gaze naturale miercuri, 21 ianuarie, în intervalul orar 07:00 – 19:00, ca urmare a unor lucrări programate la rețeaua de distribuție.
Potrivit autorităților locale, întreruperea a fost amânată cu o săptămână, însă nu poate fi decalată pe o perioadă mai lungă din cauza termenelor contractuale și a lucrărilor ce urmează să fie realizate la Pasajul de la Clubul Văcarilor.
Primarul comunei Recea, Alexandru Ardelean, a declarat că momentul ales este unul favorabil din punct de vedere meteorologic:
„Deși va fi frig pe timpul nopții, ziua temperaturile vor fi pozitive și va fi soare. Va fi un timp frumos, iar zăpada va accentua confortul termic.”
În ceea ce privește unitățile de învățământ, edilul a precizat că nu vor exista modificări de program:
„Vom lua măsuri la grădinițe și școli astfel încât să asigurăm desfășurarea cursurilor în condiții normale.”
De asemenea, operatorul de distribuție Delgaz Grid a dat asigurări că va mobiliza întreg personalul disponibil pentru ca eventualele probleme să fie remediate rapid, iar durata întreruperii să fie redusă, fără a se ajunge, dacă este posibil, până la ora 19:00.
Autoritățile recomandă locuitorilor din zonele afectate să ia măsuri de precauție pe durata întreruperii și să urmărească eventualele informări oficiale.
MaramuresOnline.ro


