Ieud începe anul cu o veste pozitivă, conform unui anunț făcut de primarul Nicolae Traian David.
Comuna a obținut o finanțare nerambursabilă de la Administrația Fondului pentru Mediu pentru proiectul, intitulat „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat în comuna Ieud”, care are o valoare totală de 998.808,04 lei, reprezentând 100% din cheltuielile eligibile.
”Începem anul cu o veste bună în sensul că am obținut o finanțare nerambursabilă de la Administrația Fondului pentru Mediu, având ca obiect ,,CRESTEREA EFICIEȚTEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT ÎN COMUNA IEUD, JUDEȚUL MARAMUREȘ“, în valoare de 998 808.04 lei, reprezentând 100 % din valoarea cheltuielilor eligibile”, a declarat Nicolae Traian David, primarul comunei Ieud.
Această investiție va contribui la modernizarea și eficientizarea iluminatului public, reducând consumul de energie și sporind siguranța locuitorilor.
MaramuresOnline.ro


