„Magia Culorii” la Vișeu de Sus: Peste 50 de copii talentați în arta picturii își expun lucrările

2 minute de citit
- Publicitate -

Micii ambasadori „România – ești TU.ro”, înscriși la „Cercul De Pictură” Borșa-Vișeu de Sus, vor urca pe scenă în data de 6 ianuarie, orele 17:00, la Casa de Cultură din Vișeu de Sus.

Peste 50 de copii talentați în arta picturii își vor prezenta lucrările lor, 14 dintre ei vor picta live pe scena Casei De Cultură în cadrul Evenimentului „Magia Culorii”.

”Micii noștri artiști s-au întors de curând de pe scena Palatului Parlamentului, doar că nu singuri, ci împreună cu Tatiana Tuță cea care ne va fi alaturi pe parcursul întregului eveniment. Dar asta nu e tot! Pe lângă că sunt mici și foarte talentați in arta picturii, sunt pricepuți și la cântat și la dansat, Ansamblul Folcloric – Vișeu De Sus, condus de domnul prof. Ioan Bledea și de domnul coregraf Berchi Simion, ne va bucura sufletele cu un dans și un colind la deschiderea Evenimentului. Ne bucuram să o avem alaturi de noi și în acest an pe Anastasia Violin cu arcușul unei „viori magice” care face ca timpul să se oprească în loc, atunci când o asculți, și nu mai vrei sa pleci acasă. La închiderea Evenimentului atât copiii cât și publicul se vor putea bucura de mai multe premii surpriză”, a declarat Irina Doce.

Intrarea se va face pe baza biletului, care se va achiziționa in ziua evenimentului, la intrarea in sală, în limita locurilor disponibile.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut