Preasfințitul Părinte Iustin împlinește 9 ani de la întronizarea ca Episcop al Maramureșului și Sătmarului

1 minute de citit
- Publicitate -
Sâmbătă, 27 decembrie 2025, în a treia zi de Crăciun, se împlinesc 9 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Iustin, în demnitatea de Episcop al Maramureșului și Sătmarului, eveniment solemn care a avut loc în data de 27 decembrie 2016, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, în prezența unui numeros sobor de ierarhi, preoți și diaconi din Patriarhia Română.
Cu acest binecuvântat prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Iustin și cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Preasfințitul Părinte Iustin este cel de-al 30-lea episcop din istoria de peste 600 de ani a Eparhiei Maramureșului și Sătmarului, o istorie marcată de încercări, dar și de renașteri, în care eparhia a fost de trei ori răstignită și de trei ori a înviat, mărturisind statornicia credinței ortodoxe în această parte de țară.

La ceas aniversar, clerul și credincioșii Eparhiei adresează Preasfințitului Părinte Iustin urări de sănătate, putere și rodnică slujire arhierească.

Întru mulți și binecuvântați ani, Preasfinția Voastră!

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut