Într-o lume furată de grija pentru cotidian, în care totul se cumpără repede și se uită la fel de ușor, există lucruri care nu pot fi înlocuite, iar uitate nici atât. Unul dintre ele este cuptorul pe vatră, inima casei țărănești și martorul tăcut al celor mai frumoase sărbători.
De când m-am întors în Sisești-satul copilăriei mele, am înțeles mai clar ca niciodată că tradițiile nu sunt simple obiceiuri, ci rădăcini care ne țin drepți.
Pentru mine, Crăciunul și Paștile nu există fără mirosul cozonacilor rumeniți încet în cuptorul pe vatră. Focul făcut cu grijă, lemnele așezate cu pricepere, așteptarea aceea plină de emoție – toate fac parte dintr-un ritual care nu poate fi grăbit. Cuptorul nu acceptă nerăbdarea, ci răsplătește doar munca făcută cu suflet.
La Crăciun, satul prinde viață deodată cu pomenele și pupuții copți pe vatră. Nu sunt doar bucate, ci semne ale dăruirii și ale legăturii dintre oameni.
Când la o casă nu iese fum de la cuptor în săptămâna Crăciunului e semn de boală sau de neputință. A oferi un pupuț cald, frământat cu mâinile tale, copt cu atenție și împărțit din inimă, este o formă de comunicare mai puternică decât orice cuvânt. Este felul nostru de a spune „îmi pasă”, „te vreau aproape”, „ești parte din viața mea”.
Cuptorul pe vatră adună familia. În jurul lui se spun povești, se leagă amintiri și se transmit învățături. Acolo am învățat răbdarea, inestimabila valoare a lucrurilor simple, dar făcute cu drag.
Cel mai mare dor al meu este să le transmit nepoților această bucurie. Vreau să știe că a primi un pupuț copt pe vatră, frământat cu dragoste și dăruit din toată inima, e altceva decât o sumă de bani: e apartenență la valori comune moștenite din bunică-n bunică. Vreau să simtă emoția așteptării, plăcerea gustului autentic, căldura cuptorului și mândria de a duce mai departe o tradiție veche. Pentru ei, cuptorul nu trebuie să fie o poveste din trecut, ci o parte vie a copilăriei lor, așa cum e și pentru mine.
Într-o lume în care totul pare ușor și la îndemână, cuptorul pe vatră ne învață valoarea trudei. Nimic nu este o dovadă mai mare de iubire decât să oferi cuiva rodul muncii tale, timpul tău, grija ta. M-am bucurat când Ilincuța noastră a cerut o trăistuță în care să-i încapă pupuții. E semn că de la mine i se transmite Crăciunul în formă nealterată de avaria colectării banilor.
Tradițiile nu se pierd dintr-odată, ci se sting atunci când nu le mai practicăm.
De aceea, fiecare foc aprins în cuptor este o promisiune că satul, familia și iubirea vor dăinui.
Cuptorul pe vatră nu coace doar pâine și cozonaci. El coace amintiri, leagă generații și ține vie identitatea noastră.
Natalia FORNVALD
