Clubul de dans sportiv Shall We Dance a încheiat sezonul competițional cu rezultate remarcabile. Perechea Mădăras Aluaş Luca – Gomboş Hannah (DanceArt) a reprezentat cu succes clubul la Campionatul Național de Clase al României și la Cupa Mystic, desfășurate la Reșița.

Sportivii au obținut locul I la Campionatul Național – Clasa A Standard, categoria 16–18 ani, devenind campioni naționali, precum și locul I la Open Standard 16–35 ani.
Rezultatele confirmă un an competițional de excepție, construit prin muncă, implicare și perseverență. Felicitări dansatorilor pentru performanțele obținute.
MaramuresOnline.ro


