Elevii claselor a III-a A, B, C, D și ai clasei a IV-a B din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 9 Borșa au marcat Ziua Națională a României printr-un eveniment festiv organizat sub îndrumarea învățătoarelor Mihali Claudia, Pop Viorica, Ciuban Livia, Timiș Ioana și Ștețco Monica.
Îmbrăcați în costume tradiționale românești, copiii au pregătit momente artistice dedicate zilei de 1 Decembrie, aducând în prim-plan simbolurile naționale și valorile identitare. Atmosfera sărbătorii a fost una plină de emoție, sala de clasă transformându-se într-un spațiu luminat de culorile tricolorului și de entuziasmul celor mici.
Activitatea a reprezentat nu doar o celebrare a Zilei Naționale, ci și o ocazie prin care cei mici au învățat, prin joc și tradiție, semnificația profundă a acestei zile pentru poporul român.
MaramuresOnline.ro















