„Să mergem cu toții la Alba!” a fost titlul activității realizate în data de 24 noiembrie, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Compartimentul Împrumut carte pentru copii, în colaborare cu: Palatul Copiilor Baia Mare (dir. prof. dr. Ion Iuga), Școala Gimnazială „Lucian Blaga” (dir. prof. Mihaela Cristina Gherheș), Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” (dir. prof. Diana Indre), Școala Gimnazială Nr.18 (dir. prof. Diana Băban), Seminarul Teologic Liceal „Sf. Iosif Mărturisitorul” (dir. prof. pr. Florin Hoban), Liceul Teoretic „George Pop de Băsești” (dir. prof. dr. Diana Aurora Covaci).
În deschidere, au vorbit bibliotecar Alina Lemnean, șef serviciu relații cu publicul și prof. istorie Mihaela Cristina Gherheș.

Cei prezenți la activitate au fost invitați să admire expoziția de arte plastice: „Țara mea, o poveste în forme și culori”, găzduită în perioada 20 noiembrie – 5 decembrie și realizată de elevii Cercurilor: Creație confecții – profesor Raluca Anamaria Matei-Gherghel, Pictură / Pictură pe sticlă – profesor Lavinia Maria Balazsi, Arte Textile / Pictură – profesor Kinga Eniko Santa, Pictură / Desen – profesor Ancuța Veronica Gușat, Design – profesor Paul Vigh, de la Palatul Copiilor Baia Mare (dir. prof. dr. Ion Iuga).
Expoziția de carte pregătită cu această ocazie, „România – istorie, cultură, identitate”, a reunit volume dedicate istoriei României, Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, personalităților naționale și tradițiilor noastre.



