Campanie de prevenire la liceele din Baia Mare: Polițiștii și jandarmii acționează pentru un mediu educațional sigur

1 minute de citit
- Publicitate -

Marți, 18 noiembrie, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară, ai Biroului de Ordine Publică și cei ai Serviciului Criminalistic împreună cu jandarmii au acționat în sistem integrat, la unități de învățământ de pe raza municipiului Baia Mare.

În jurul unităților de învățământ au fost organizate patrule pedestre și auto, împreună cu un cuplu canin, pentru verificarea zonelor frecventate de elevi înainte și după orele de curs.

”În incinta unităților de învățământ, polițiștii au desfășurat activități preventive și informativ-educative, abordând teme privind siguranța în mediul școlar, prevenirea violenței, a absenteismului, prevenirea consumului și traficului de substanțe psihoactive și adoptarea unui comportament responsabil în mediul online.

La aceste activități au participat aproximativ 100 de beneficiari, elevi și cadre didactice din cadrul Colegiului Național Gheorghe Șincai și Colegiului Național Vasile Lucaciu.

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș va continua activitățile preventive și acțiunile în teren, în sistem integrat, alături de partenerii instituționali, pentru asigurarea unui mediu școlar sigur și protejat”, precizează IPJ Maramureș.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut