În 21 Iunie sărbătorim Soarele! Este solstiţiul de vară şi Ziua Mondială a Soarelui

2 minute de citit
- Publicitate -
În 21 Iunie este solstiţiul de vară şi Ziua Mondială a Soarelui, acesta fiind momentul în care începe vara și din punct de vedere astronomic, nu doar calendaristic. 
Sărbătoarea este celebrată anual și a fost instituită de către Societatea Internațională pentru Energie Solară (ISES). Scopul este unul simplu și măreț: acela de a sensibiliza populația globală referitor la posibilitățile alternative de utilizare a energiei solare.
Solstițiul de vară sau Ziua Mondială a Soarelui este și cea mai lungă zi din an. Ziua va avea aproximativ 15 ore, în timp ce noaptea va fi de 8 ore.
Românii sărbătoresc Soarele şi solstiţiul de vară prin focurile de Sânziene
Atotputernicia soarelui se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat, la trei zile după solstițiul de vară. Încinși cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul flăcărilor, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină. Sărbătoarea e celebrată din vechime şi marcheză începutul verii, fiind numită şi Cap de vară.
Potrivit astronomilor, Soarele este o sferă gazoasă gigantică, în vârstă de patru miliarde și jumătate de ani, stea care plutește pe un braț spiralat al Căii Lactee, printre miliarde de alte stele. Soarele are un diametru de 139.000.000 km și o masă de 2 miliarde de tone. Temperatura la suprafața Soarelui este de aproximativ 5.500 grade Celsius și în centrul său sunt 15 milioane de grade Celsius, arată Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
A.M.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut