Primul atelier al lunii noiembrie la Muzeul Satului din Baia Mare i-a adus pe elevii claselor a III-a B (prof. înv. primar Coman Maria) și a III-a E (prof. înv. primar Libotean Silvia) de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Baia Mare. La începutul activității, sub îndrumarea muzeografului Gabriela Filip, aceștia au descoperit cum a fost înființat Muzeul Satului din Baia Mare, care erau ocupațiile principale ale oamenilor în trecut și cât de diferită era, pe vremuri, viața trăită în satul tradițional.
”Activitatea a continuat cu vizita la Casa Școală Șomcuta Mare, unde elevii au aflat informații despre bunurile culturale regăsite în interiorul casei, despre activitățile copiilor de altădată și despre învățătorul satului și rolul pe care acesta îl avea în comunitate. Plini de curiozitate, aceștia au intrat în tinda casei și au observat cu atenție sala de clasă, în care pe vremuri copiii veneau să învețe carte, dar și camera de locuit a învățătorului.
Cea de-a doua parte a activității a continuat la foișorul din incinta muzeului, acolo unde a avut loc atelierul de lectură. Elevii au ascultat „Povestea celor două urcioare”, din care au rămas cu învățături prețioase despre bunătate, răbdare, înțelegere și acceptare”, menționează Muzeul Satului Baia Mare.


