Centrul Rivulus Pueris și Centrul Romanii: Copiii au învățat despre importanța unei inimi sănătoase

1 minute de citit
- Publicitate -

În săptămâna de vacanță, copiii beneficiari ai Centrului Rivulus Pueris și ai Centrului Romanii au participat la activități de educație pentru sănătate care promovează sănătatea inimii, susținute de către personalul medical din cadrul Serviciului Medicină Școlară și Universitară, din subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare.

”Specialiștii au adus în atenția copiilor acest subiect prin prezentarea succintă a funcționarii fiziologice a inimii în organism și activități practice. De asemenea, s-a adus în discuție rolul alimentației sănătoase, al mișcării, al interzicerii consumului de tutun, droguri, alcool sau băuturi energizante în copilărie.

La finalul întâlnirii, cu ajutorul stetoscopului, copiii și-au ascultat reciproc bătăile inimii pentru a putea înțelege mai bine că inima face parte din corpul nostru și trebuie ajutată pentru ca la rândul ei să ne poată servi o viață cât mai lungă și mai sănătoasă.

În încheiere, cei mici au realizat mesaje de conștientizare privind importanța sănătății inimii, cu scopul de a transmite celor din jur să fie mai atenți și mai responsabili față de propria sănătate”, precizează Direcția de Asistență Socială Baia Mare.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut