Concurs de șah pentru copii, organizat de Sig-Mar și Rotary Club Sighet

2 minute de citit
- Publicitate -

Sighetu Marmației a fost, în acest weekend, capitala șahului juvenil din nordul Maramureșului. Organizat de Sig-Mar Sighetu Marmației și Rotary Club Sighet, concursul de șah dedicat copiilor sub 12 ani a reunit tineri sportivi din Sighet, Baia Mare, Oncești, dar și din Ucraina.

Competiția a fost structurată în două grupe: una rezervată jucătorilor legitimați, desfășurată sub forma unui turneu de șah clasic, și o a doua, destinată celor aflați la început de drum, care au disputat partide rapide, de 15 minute.

În concursul principal, Sergiu Câmpian și Iosif Negrea, cei mai tineri participanți, au impresionat prin evoluții de excepție. Sergiu, în vârstă de doar 7 ani, a acumulat 4,5 puncte și a cucerit prima poziție la categoria sub 8 ani, clasându-se totodată pe locul 2 în ierarhia generală sub 12 ani. Iosif, cu 3 puncte, a urcat pe locul 4 la general și pe locul 2 între cei mai mici șahiști. Rezultatele lor confirmă forma bună a tinerilor academicieni, medaliați cu bronz la nivel național luna trecută.

Pe a treia treaptă a podiumului general s-a situat Mara Lenghel, apropiată a comunității Academia de Șah Maramureș, care a demonstrat determinare și dorință de progres în arta șahului.

Grupa secundă, dedicată debutanților, a fost animată și competitivă. Ștefan Rus a dominat întrecerea cu o serie impecabilă de 7 victorii din 7 partide, confirmând forma excelentă arătată și în cantonamentul de vară de la Repedea. Fratele său, Mihai, a obținut 4 puncte, un rezultat remarcabil pentru vârsta sa, care i-a adus locul 5 în clasamentul general.

Evenimentul a demonstrat încă o dată că pasiunea pentru șah prinde rădăcini adânci în rândul copiilor maramureșeni. „Drumul către măiestria șahistă e lung, dar concursurile sunt indispensabilele pietre care conduc la destinație, iar dacă sunt și însoțite de succese șahiste, conțin suportul motivațional menit să ofere o energie suplimentară”, au transmis reprezentanţii Academiei de Şah Maramureş.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut