Lucrări de îndepărtare a arborilor aflați în pericol de prăbușire, pe DN18, în Pasul Gutâi

2 minute de citit
- Publicitate -

Pe DN18, în Pasul Gutâi, au fost identificați mai mulți arbori care se pot prăbuși și perturba traficul rutier în cazul producerii de fenomene meteorologice periculoase (furtuni, rafale de vânt puternice, precipitații sub formă de zăpadă).

Lucrările de îndepărtare a arborilor se vor efectua marți, 21 octombrie 2025, și vor fi realizate cu sprijinul unei societăți comerciale specializate și al Ocolului Silvic Baia Sprie.

Prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 11/2025, de punere în siguranță a traficului rutier în pasul montan, lucrările se vor derula, în regim de urgență, în intervalul orar 9:30 – 16:00, pe DN18, în Pasul Gutâi, la urcarea din orașul Baia Sprie. S-au obținut autorizațiile necesare pentru executarea lucrărilor de îndepărtare a arborilor marcați, care vor fi realizate fără a pune în pericol participanții la trafic.

Circulația rutieră se va desfășura alternativ, pe tronsoanele de drum unde se vor executa lucrările de îndepărtare a arborilor, prin dirijarea și fluidizarea traficului rutier de către polițiști, cu sprijinul angajaților de la secția de drumuri naționale. De asemenea, vor fi instalate panouri de avertizare rutieră în zonă, pe perioada executării lucrărilor de îndepărtare a arborilor. Lucrările de îndepărtare a materialului lemnos rezultat după tăiere, precum și cele de curățare a părții carosabile, a șanțurilor și a rigolelor se vor realiza de către angajații districtului de drumuri naționale din pasul montan.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență recomandă următorul traseu de ocolire a pasului montan, pentru autoturisme și autovehicule cu tonaj de până la 7,5 tone:
DN18 Baia Mare – Baia Sprie – DJ184 Cavnic – DJ109F Ocna Șugatag – Ferești.

Participanții la traficul rutier sunt rugați să respecte indicațiile polițiștilor și ale angajaților de la drumurile naționale la traversarea DN18, în Pasul Gutâi.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut