Un maramureșean la Campionatul European Masters din Madeira. Iuliu Victor Grec a reprezentat România cu mândrie

2 minute de citit
- Publicitate -

În perioada 9-19 octombrie 2025, în Madeira (Portugalia), s-a desfășurat European Masters Athletics Championships Stadia (EMACS), una dintre cele mai importante competiții atletice pentru sportivii veterani din Europa. România a fost reprezentată și de un maramureșean, Iuliu-Victor Grec, sportiv legitimat la CSM Baia Mare, care a concurat în proba de 10 km șosea, reușind o clasare onorabilă pe locul 22 la categoria M40.

Competiția European Masters Athletics Championships Stadia (EMACS) 2025 a reunit, în Madeira, sportivi din zeci de țări europene, pasionați de atletism și performanță la nivel masters. Printre ei s-a numărat și maramureșeanul Iuliu-Victor Grec, legitimat la CSM Baia Mare, care a luat startul în proba de 10 kilometri șosea. Cursa s-a desfășurat pe 16 octombrie, la ora 20:00, într-un decor spectaculos, sub luminile serii madeirene, pe străzile animate ale orașului. Atmosfera a fost una de poveste, iar sportivul băimărean a avut parte și de susținere românească din public:

„Pe marginea străzilor am avut bucuria să aud strigând Hai România!”, a declarat Iuliu-Victor Grec, vizibil emoționat.

La startul probei s-au aflat doar doi reprezentanți ai României, Iuliu-Victor Grec (CSM Baia Mare, categoria M40) și Victor Georgescu (București, categoria M70), ambii ducând tricolorul cu mândrie în competiția continentală.

Clasarea pe locul 22 în categoria sa de vârstă confirmă nivelul ridicat de pregătire și determinarea sportivului maramureșean, care continuă să aducă onoare Băii Mari și județului Maramureș prin rezultatele sale.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut