Acolo unde există credință, răbdare și har, pământul se deschide spre cer și cerul se coboară peste oameni.
În peisajul spiritual al Băii Mari, Biserica „Buna Vestire” se înalță ca o catedrală a credinței, zidită din piatră, marmură și rugăciuni, dar mai ales din răbdarea și jertfa unei comunități unite. Ea nu este doar un monument al arhitecturii sacre contemporane, ci și un poem de piatră care poartă semnătura a doi slujitori devotați: părintele Gheorghe Codrea și părintele Florin Codrea. Fără ei, acest lăcaș nu ar fi avut aceeași lumină, nici aceeași înălțare.
Îmi doream de mult să ajung la Sfânta Liturghie la Biserica „Buna Vestire”, unde slujesc doi preoți din Maramureșul Voievodal, absolvenți ai Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației: seniorul, fostul meu coleg de liceu, și tânărul preot, coleg cu fiica mea cea mare. Cu emoție, cu smerenie am pășit în lăcașul-bijuterie, alături de credincioși, trăind momente de neuitat, în care trecutul personal s-a întâlnit cu solemnitatea prezentului și cu frumusețea Liturghiei.
Părintele Gheorghe Codrea, ctitorul, este imaginea începutului, a seminței aruncate în pământul Băii Mari. Prin osteneala sa, prin rugăciunea statornică și prin înțelepciunea celui care știe că lucrurile durabile se clădesc încet, a pus piatra de temelie a bisericii. Nu doar zidurile au prins viață prin el, ci și comunitatea, care a învățat să se adune, să spere și să construiască. Pensionar astăzi, dar cu suflet mereu tânăr, părintele Gheorghe poartă bucuria ctitorului care a văzut visul devenind realitate. Privirea sa senină e dovada unei vieți dăruite, iar biserica ridicată este icoana jertfei sale.
Părintele Florin Codrea, fiul duhovnicesc al acestei lucrări, a dus visul mai departe, desăvârșindu-l. Cu o pregătire teologică solidă, doctorat, iconom stavrofor, dar mai ales cu o inimă deschisă către oameni, el a știut să transforme șantierul într-un altar și zidurile goale într-o catedrală vie. Sub coordonarea lui, biserica a primit frumusețea picturii, strălucirea policandrelor, armonia sculpturilor în lemn. Dar, dincolo de toate acestea, părintele Florin a dăruit comunității exemplul unui slujitor cu har: rugător smerit, predicator cu cuvânt viu și păstor apropiat de fiecare credincios. El are darul cuvântului care aprinde inimi: predica lui nu e o lecție, ci o sămânță care cade adânc, aduce credință și renaștere. În glasul lui nu e doar predică, ci și mângâiere; nu doar doctrină, ci și viață. Însă mai mult decât prin cuvinte, predică prin felul în care trăiește: prin curăția vieții, prin răbdarea față de toți, prin chipul său senin, în care comunitatea vede o fărâmă de cer.
Împreună, cei doi preoți formează un portret al continuității și al jertfei. Unul a aprins focul începutului, celălalt l-a întreținut până când a devenit lumină strălucitoare. Între ei se vede legătura dintre tradiție și înnoire, dintre răbdarea de a semăna și curajul de a duce la bun sfârșit. Biserica „Buna Vestire” le poartă amprenta sufletească și va rămâne mărturia lucrării lor peste generații.
Dar dincolo de ziduri și picturi, adevărata lor lucrare se află în inimile oamenilor. Preoți cu har, părinții Gheorghe și Florin Codrea au știut că a sluji nu înseamnă doar a rosti rugăciuni la altar, ci a fi aproape de fiecare suflet, a asculta, a mângâia, a lumina. În chipul lor se regăsesc toate trăsăturile preotului adevărat: credința vie, smerenia, dragostea de oameni, darul cuvântului și jertfa pentru comunitate.
Astfel, în memoria Băii Mari, cei doi nu vor rămâne doar ca niște constructori de ziduri, ci ca niște ctitori de suflete. Iar biserica „Buna Vestire” se va ridica mereu ca un semn că acolo unde există credință, răbdare și har, pământul se deschide spre cer și cerul se coboară peste oameni!
Prof. Dr. Ioan Dorel TODEA
