Ziua Internațională a Nonviolenței, marcată de polițiști și în Sighetu Marmației

1 minute de citit
- Publicitate -

La data de 2 octombrie 2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei din cadrul Compartimentului de Prevenire al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au desfășurat activități cu caracter preventiv în unități de învățământ din municipiul Sighetu Marmației, în contextul Zilei Internaționale a Nonviolenței.

Prin intermediul activităților desfășurate polițiștii au vizat promovarea comportamentului nonviolent în rândul elevilor, conștientizarea consecințelor actelor de agresivitate verbală și fizică, precum și încurajarea adoptării unor modalități pașnice de rezolvare a conflictelor.

Peste 100 de elevi din cadrul Liceului Tehnologic Marmația din Sighetu Marmației au participat la discuții libere, prin care s-au subliniat importanța respectului reciproc, a responsabilității și a solidarității atât în școală, cât și în afara ei.

Activitățile susținute în cadrul unităților de învățământ se circumscriu eforturilor comune ale autorităților de a contribui la creșterea gradului de siguranță al elevilor, precum și la formarea unor comportamente responsabile în rândul acestora.

În încheierea întâlnirii, polițiștii i-au încurajat pe liceeni să își exprime opiniile, să lege prietenii și să socializeze, dar să nu se abată de la valori esențiale într-o comunitate sănătoasă, precum respectul, empatia și responsabilitatea

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut