Centrul Rivulus Pueris: Micile deprinderi care aduc mari bucurii

1 minute de citit
- Publicitate -

La vârsta copilăriei, fiecare descoperire devine o bucurie, iar deprinderile practice învățate acum îi pregătesc pe cei mici pentru viață. Elevii de la Școala Gimnazială „Nichita Stănescu” au avut ocazia să trăiască o astfel de experiență la Centrul Rivulus Pueris, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare.

”Până în prezent, aproape 100 de elevi au pășit în acest spațiu primitor, unde au învățat cum să fixeze și să coasă nasturi pe material textil și pe șabloane de hârtie, sub atenta îndrumare a doamnei Viorica Szikszai – profesor voluntar.

O activitate aparent simplă, dar cu beneficii mari: copiii și-au exersat răbdarea, atenția, motricitatea fină și au descoperit satisfacția de a reuși. Astfel de momente le amintesc copiilor, dar și adulților din jurul lor, că educația înseamnă și experiențe practice, trăite cu zâmbetul pe buze, care îi pregătesc frumos pentru viață.

Aceste ateliere vor continua și în perioada următoare, când alți elevi băimăreni vor învăța să își formeze deprinderi practice, utile pentru viața de zi cu zi”, menționează Direcția de Asistență Socială Baia Mare.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut