Un eveniment editorial de mare însemnătate pentru literatura și spiritualitatea românească a avut loc odată cu apariția volumului de poezii „Passiflora”, semnat de profesorul și scriitorul Ioan Dorel Todea. Cartea, tipărită la Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a fost însoțită de un cuvânt de binecuvântare transmis de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Volumul reunește 76 de poezii cu inspirație creștină, centrate pe Pătimirile și Învierea Domnului, transformate într-o „liturghie lirică”, un dialog poetic între credință și frumusețea cuvântului. Ioan Dorel Todea, cunoscut pentru lucrările sale dedicate culturii și spiritualității maramureșene, continuă astfel firul mărturisirii prin artă și credință.
Cuvânt de binecuvântare „Liturghia cuvântului și mărturisirea sacrului”
Profesorul și scriitorul Ioan Dorel Todea, artist al cuvântului și al scrisului, după ce ne-a dăruit mai multe volume importante – pentru noi, una de suflet fiind Cartea Palatului „Monografia Centrului Cultural-Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației”, ne oferă acum un volum de poezie intitulat „Passiflora” – liturghie lirică a Pătimirilor și Învierii, o operă lirică de o gravitate aparte.
Este un volum de poezie de inspirație creștină ce conține 76 de poezii cu tematică profund religioasă, având în centru călătoria pământească a Domnului, cu accent pe Pătimirile Sale cele mântuitoare, urmate de slăvita și dumnezeiasca Sa Înviere.
Volumul, care evocă atât floarea Pătimirii, cât și suferința transfigurată, nu este doar o simplă colecție de poezii cu tematică religioasă, ci o adevărată liturghie poetică. Este un act de re-sacralizare a lumii contemporane prin cuvântul înveșmântat în har, o „psaltire lirică” a lumii de azi, unde suferința, credința, tăcerea și frumusețea devin forme ale unei teologii vii, resimțite cu intensitate în sufletul cititorului.
Ca fost director al Palatului Cultural din Sighetu Marmației, a reușit nu doar să păstreze vie flacăra culturii, ci să o și reînnoiască, înnobilând-o printr-un proiect de restaurare care a redat comunității un templu al artei și spiritualității. Cartea Palatului, monografia edificiului cultural-pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, a fost un act de pietate față de memorie, dar și o introducere în ceea ce avea să devină Passiflora: un templu de cuvinte, o biserică interioară a poetului mărturisitor.
Relația dintre poezie și credință, esențială pentru a înțelege această lucrare, este una de natură ontologică. Poezia religioasă nu este doar o temă literară, ci o formă de teologie trăită, o cunoaștere care transcende raționalul și atinge adâncurile tainice ale inimii. Încă din zorii culturii scrise, poezia a fost rugăciune, laudă, chemare a sacrului în lume. Psalmi, imne bizantine, colinde, pricesne – toate mărturisesc acest dialog între suflet și Dumnezeu, între cuvânt și Liturghie.
În tradiția noastră românească, călugării-copiști și preoții-poeți au fost slujitori ai cuvântului sacru. De la Dosoftei la Radu Gyr, de la monahia Teodosia la Ioan Alexandru, versul a devenit formă de jertfă și mărturisire. În acest filon se înscrie și poezia lui Ioan Dorel Todea, dar cu o notă distinctă: o liturghie coborâtă în lutul istoriei, în cotidianul prăfuit, păstrând totodată solemnitatea și viziunea teologică.
„Passiflora” este o ofrandă lirică adusă pe altarul credinței, o lucrare importantă în peisajul teologic și literar al vremii noastre. Este dovada că, dincolo de timpuri potrivnice, dragostea de Dumnezeu, Biserică și Neam nu s-a stins, ci trăiește mai departe în cei care au primit darul cuvântului și l-au transformat în lumină.
Aflat în toamna roditoare a creației și deplinei gândiri, întemeiată pe o viață de cultură și credință, purtând dulcea nostalgie a trăirilor intense și a experiențelor unice din Maramureșul Voievodal în care a trăit și activat – și unde Dumnezeu face parte din familie, Biserica este un mod de viață, credința este puterea de a învinge imposibilul, iar libertatea, demnitatea și statornicia sunt principii și valori ce definesc familia maramureșeană și ținutul binecuvântat de Dumnezeu al Maramureșului –, cu inspirația scriitorului, poetului și, de ce nu, a profetului ce a vorbit cu îngerul, care i-a șoptit atât numele poeziilor, cât și conținutul lor, în final, pe lângă poeziile cu tematică creștină și teologică, legate de Pătimire și Înviere, a alcătuit multe alte poeme de o frumusețe rară și inspirație limpede, atingând cu sensibilitate cele mai tainice lumini ale sufletului maramureșenilor – cu valorile lor veșnice: familie, Biserică, credință, tradiții sfinte și virtuți care le-au asigurat dăinuirea și nemurirea.
Binecuvântăm, așadar, cu bucurie părintească, apariția acestei minunate lucrări, care este unică în peisajul teologic și poetic al vremii noastre, dovedind, dacă mai era nevoie, că dragostea de Dumnezeu, Biserică și Neam nu s-a stins niciodată, nici chiar în vremurile totalitare ale comunismului, ci s-a păstrat ca un tezaur sacru în inima celor care au primit mai mulți talanți și au fost trimiși în lume de Dumnezeu cu o misiune: aceea de a fi lumină, de a răspândi și dărui lumină celorlalți.
Recomandăm volumul minunat de poezii preoților, teologilor, monahilor și tuturor credincioșilor, cu încredințarea că va fi hrană și lumină pentru minte, inimă și suflet, așa cum este și rugăciunea pe care o rostim, înălțându-ne mintea la Dumnezeu.
† IUSTIN
Episcopul Maramureșului și Sătmarului
Baia Mare, august 2025
