În contextul în care rectificarea bugetului național este așteptată în luna septembrie, Consiliul Județean Maramureș a decis includerea în buget a unor sume suplimentare, necesare pentru funcționarea optimă a instituțiilor subordonate și pentru derularea investițiilor în infrastructură.
Au fost alocate fonduri în sumă de 2 milioane de lei pentru exproprierile aferente Pasajului de la Clubul Văcarilor, proiect de utilitate publică finanțat prin PNRR.
Din resursele disponibile au fost repartizate încă 2 milioane de lei către Aeroportul Internațional Maramureș, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare în următoarele două luni.
Aceste alocări bugetare arată că instituția Consiliului Județean prioritizează investițiile majore pentru a asigura continuitatea serviciilor publice, în așteptarea rectificării bugetare naționale. „Mesajul meu e clar: chiar și cu bani puțini, alegem să investim în ceea ce contează pentru comunitate și pentru viitorul județului”, susține Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.