Grec Iuliu-Victor de la CSM Baia Mare, prezent la ediția 24 a Campionatului Mondial de Alergare Montană Masters

1 minute de citit
- Publicitate -

În perioada 29-31 august 2025, localitatea Meduno, Italia, a găzduit ediția cu numărul 24 a Campionatului Mondial de Alergare Montană Masters, competiție de prestigiu care a reunit sportivi din întreaga lume. Evenimentul a inclus trei probe spectaculoase, Uphill, Long Distance și Classic, testând rezistența, forța și ambiția participanților pe trasee montane dificile.

Printre concurenți s-a numărat și Grec Iuliu-Victor, sportiv legitimat la CSM Baia Mare, care a reprezentat România în proba Classic, categoria M40. La capătul unei curse solicitante, Iuliu a reușit să se claseze pe locul 38, un rezultat important dacă ținem cont că a fost prima sa participare la un concurs de alergare montană.

„Pentru mine a fost o experiență extraordinară, o ocazie de a concura alături de atleți de top și de a-mi testa limitele. Mă bucur că am putut duce cursa la bun sfârșit și că am reprezentat cu mândrie clubul și orașul Baia Mare”, a declarat sportivul la finalul competiției.

Următoarea provocare pentru Grec Iuliu-Victor va fi în luna octombrie, când va lua startul la Campionatul European de Pistă Masters, găzduit în Madeira, Portugalia.

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut