Lada de zestre, piesă de mobilier nelipsită din casa țărănească tradițională, a avut o însemnătate deosebită în cadrul ceremonialului nupțial din lumea satului de odinioară.
Cunoscută și sub alte denumiri, precum „ladă de mireasă”, „ladă de haine”, „tron”, „secrie”, aceasta a fost, fără îndoială, păstrătoarea dovezilor ce atestau puterea financiară a familiei din care provenea mireasa, dar, mai ales, un simbol al hărniciei și al priceperii fetelor de măritat.
Dacă la origine funcția utilitară a lăzii de zestre era cea dominantă, în timp, aceasta a răspuns și altor necesități, dobândind astfel o valoare inestimabilă prin rafinamentul estetic al decorului și al simbolurilor pe care le purta. Decorată cu motive geometrice, fitomorfe și antropomorfe, fiecare ladă de zestre reflecta atât unicitate, cât și identitatea artistică a locului de proveniență și măiestria meșteșugarului care o confecționa. În plus, valoarea sa era amplificată de rolul ceremonial, astfel că lada de zestre s-a impus treptat ca simbol al continuității, al tradițiilor și al memoriei colective.
Confecționată, de regulă, din esențe de lemn precum fag, paltin, frasin, brad sau stejar, în funcție de resursele zonale disponibile, în tehnica „pană și uluc”, lada de zestre avea o tipologie variată, după inspirația meșterului ori specificul centrelor de lădari și al preferințelor sociale. Elementele care determinau forma lăzilor erau proporția, capacul, căpătâiul și picioarele. Astfel, în funcție de capac, existau lăzi de tip sarcofag, cu capac drept, cu capac rotunjit sau cu coamă în două ape. Căpătâiele respectau forma capacului, iar picioarele erau conforme cu imaginația meșterului.
Chiar dacă ornamentica lăzii de zestre reprezintă aspectul cel mai valoros, se remarcă totuși o coerență perfectă între formă și decor. Acesta era foarte precis, în funcție de locul în care era dispus: mai dens pe suprafața vizibilă a lăzii și rarefiat în zonele mai puțin expuse. Decorul se realiza cu unelte simple, prin incizie și crestare, cu horjul pentru conturul motivelor, cu țărcălamul și piștolul pentru trasarea liniilor. Se pornea de la elemente ornamentale de bază, precum cercul și linia, din care, după legea simetriei, repetiției și alternanței, lua naștere o varietate infinită de motive decorative.
Colecția de lemn a Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș cuprinde numeroase lăzi de zestre, realizate atât în gospodărie proprie, cât și în centre de lădari precum Plopiș, Hovrila, Băița de sub Codru, Curtuiuș, Fericea, Boiu Mare, Preluca Nouă, Valea Rea sau cele din Lăpușul Românesc și Băiuț. Acestea sunt recunoscute mai ales după specificul decorului: linii drepte, cercuri, motivul pomului vieții ca tipar traco-dacic (bradul), motive geometrice și avimorfe.
Lada de zestre la care facem referire provine din comuna Boiu Mare (zona etnografică Chioar) și a fost confecționată în centrul de lădari Plopiș, făcând parte din colecția muzeului încă din anul 1979. Realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea, din lemn de fag, în tehnica „pană și uluc”, aparținând tipului de ladă cu capac drept, aceasta se remarcă prin bogăția decorului regăsit pe părțile laterale, pe fruntar, pe capac, pe căpătâi și pe picioare.
Fruntarul lăzii, alcătuit din trei scânduri, este decorat cu rozete cu șase brațe încadrate în cercuri duble, dispuse liber pe suprafața lemnului. Rozeta, un motiv solar foarte frecvent în ornamentica tradițională, simbolizează lumina, viața și protecția împotriva răului. Partea superioară a fruntarului este încheiată cu un registru de triunghiuri hașurate, motiv des întâlnit în arta populară, interpretat ca semn al stabilității și al forței protectoare. Pereții laterali prezintă fiecare câte o rozetă mare înscrisă într-un romb, combinație geometrică ce sugerează echilibrul și ordinea universului, subliniind ideea că în jurul femeii se clădește casa și se țese viața de familie. Ansamblul ornamental al lăzii reflectă un repertoriu tradițional bogat, unde fiecare motiv – solar sau geometric – contribuie la transformarea obiectului dintr-un simplu recipient utilitar într-un adevărat simbol cultural, încărcat de semnificații.
Astăzi, lada de zestre rămâne un simbol al identității culturale și o mărturie tăcută a lumii satului tradițional, amintindu-ne că adevărata bogăție nu stă în lucruri trecătoare, ci în poveștile, credințele și valorile moștenite din generație în generație.
Muzeograf Oana Termetuș
horj: instrument cu care se scobesc jgheaburile în șindrile
țărcălam: unealtă asemănătoare cu compasul, folosită mai ales în dulgherie
piștol: horj mai mic
Bibliografie:
Bilțiu Pamfil, Prelucrarea artistică a lemnului în arta populară din Maramureș, Editura Eurotip, Baia Mare, 2010.
Ciocan Janeta, Coman Mirela, Lada de zestre, International Journal in the Field of Wood Engineering, Editura Universității Transilvania din Brașov, Noiembrie 3-5, 2011.
Petrescu Paul, Stoica Georgeta, Arta populară românească, Editura Meridiane, București, 1981.