Credincioșii din Săcălășeni au sărbătorit hramul bisericii de lemn monument istoric

2 minute de citit
- Publicitate -

De Praznicul Adormirii Maicii Domnului, vineri, 15 august 2025, credincioșii din Săcălășeni au sărbătorit hramul bisericii de lemn monument istoric, biserică ridicată în secolul al XVIII-lea pe locul vechii biserici din anul 1442, dar care a ars în urma unui incendiu datorită invaziei tătarilor.

Această istorie a bisericii de lemn ne „obligă” din punct de vedere duhovnicesc, moral și liturgic, ca, de câteva ori pe an, să săvârșim și aici sfinte slujbe, mai ales pentru că biserica a fost vreme de sute de ani locul de rugăciune și comuniune pentru înaintașii de aici. Mulți dintre ei, își dorm somnul de veci în cimitirul care parcă înconjură biserica cu sufletele nemuritoare ale străbunilor noștri, oameni harnici și gospodari. Este, până la urmă, o ofrandă, adusă Maicii Domnului și jertfei înaintașilor noștri!

Cu acest prilej, la îndemnul Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, a fost citit Actul de proclamare bisericească a zilei de 15 august ca Ziua Maramureșului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohial dirijat de profesorul Marian Rad.
După Sfânta Liturghie, conform tradiției, a fost înconjurată biserica de trei ori, în sunet de clopote și toacă, cântând Maicii Domnului.

În încheiere, copiii pregătiți de doamnele profesoare Camelia Dobrican și Bianca Rotar, îmbrăcați în frumoasele straie populare, au interpretat pricesne închinate Maicii Preacurate. Parte dintre ei sunt membri activi din Asociația Tradițiile din Satul Meu.

La final, credincioșii au fost miruiți cu untdelemn sfințit, iar la final, au primit câte o felie de cozonac și un pahar de horincă, așa cum se obișnuiește în părțile Maramureșului, pregătite de familia coratorului Vasile Ghețe.

Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Săcălășeni 

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut