Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Sighetu Marmației a primit astăzi vizita a peste 100 de copii participanți la tabăra de vară „Fii Maicii Domnului din Bârsana ”, organizată de Parohia Bârsana Centru și Parohia Valea Muntelui Barsana.
La expoziția „Istroromânii”, semnată de artiștii orădeni Ovidiu Gabor, Constantin Demeter și Gheorghe Petrila, copiii au pășit în lumea fascinantă a uneia dintre cele mai vechi comunități de istroromâni din Croația. Pentru a completa experiența, am amenajat o vitrină tematică unde cei mici au avut ocazia să descopere aparate foto, obiective, blițuri și alte accesorii și au aflat despre elementele de bază ale fotografiei și despre cum putem surprinde lumea în mod creativ și conștient.
”În sala de evenimente, au vizionat filmulețele „Tatăl nostru” în limba istroromână și „Istoria palatului în imagini”, care i-au captivat și i-au conectat cu patrimoniul spiritual și cultural al locului. Vizita s-a încheiat cu explorarea expoziției de artă „Pictori transilvăneni, bănățeni și maramureșeni ai veacului al XX-lea”, cu lucrări din colecția pr. Bizău – un adevărat festin vizual, care a stârnit admirație și curiozitate în sufletele copiilor, dar și muzeul cu Carte bisericească veche și icoane, unde au descoperit una dintre primele tipărituri românești – Cazania lui Varlaam.
Le mulțumim tuturor celor implicați și ne bucurăm că putem contribui la formarea copiilor într-un spirit creștin, cultural și creativ!”, arată Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Sighetu Marmației.