Peste 30.200 de absolvenți de liceu sunt așteptați, începând de luni, să susțină probele scrise din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului național de Bacalaureat 2025. Dintre aceștia, peste 18.200 fac parte din promoția curentă, iar aproximativ 12.000 provin din promoțiile anterioare. Candidații vor susține fie examenul integral, fie doar probele nepromovate anterior, în funcție de rezultatele deja recunoscute.
Prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română, are loc luni, urmată marți de proba obligatorie a profilului. Miercuri este programată proba la alegere a profilului și specializării, iar joi, proba la Limba și literatura maternă. Examenul începe zilnic la ora 9:00, cu accesul în săli permis până la ora 8:30, pe baza unui act de identitate valabil. Timpul de lucru este de trei ore, cu posibilitate de prelungire de până la două ore pentru candidații cu deficiențe de vedere, de auz sau tulburări de neurodezvoltare, conform reglementărilor privind egalitatea de șanse.
Reguli stricte și supraveghere video
În toate centrele de examen, probele se desfășoară sub supraveghere video. Lucrările trebuie redactate exclusiv cu cerneală sau pastă albastră, iar desenele și schemele se fac cu creion negru. La Matematică și Geografie sunt permise doar instrumentele de desen, iar hârtia este furnizată de organizatori. Este interzisă introducerea în sala de examen a bagajelor, poșetelor, ghiozdanelor, dispozitivelor electronice sau materialelor scrise. Comunicarea între candidați, schimbul de foi ori orice încercare de fraudă atrag eliminarea din examen și interdicția de participare la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.
Această sesiune reprezintă ultima oportunitate din acest an pentru absolvenții de liceu de a obține diploma de Bacalaureat.